Strategia judeteana

Strategia judeteana

STRATEGIA JUDEŢEANĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI ŞI PROMOVĂRII
DREPTURILOR COPILULUI ( 2009 – 2013 )

 CAPITOLU I
Obiectivul general al strategiei

Mobilizarea resurselor necesare, responsabilizarea factorilor relevanţi şi asigurarea unui parteneriat eficient în vederea protecţiei şi respectării drepturilor copilului, precum şi a îmbunătăţirii condiţiei copilului şi valorizării sale în societatea românească
Asigurarea şi respectarea drepturilor copiilor şi plasarea acestora într-o zonă de interes special constituie o prioritate naţională. Strategia judeţeană în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului se desfăşoară pe perioada 2009 – 2013, datorită necesităţii cuprinderii întregii problematici a drepturilor copilului în toate sferele care vizează copilul în societatea românească.

Strategia are în vedere toate categoriile de copii şi se referă la implementarea drepturilor acestora, aşa cum sunt ele definite în Convenţia ONU şi în alte documente internaţionale ratificate de România, în toate domeniile de interes pentru copii: social, familial, educaţional, de sănătate etc. Totodată, sunt vizaţi şi copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate, precum şi copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României, copiii refugiaţi şi copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă.
În definirea şi implementarea prezentei Strategii, se reafirmă cu tărie interesul special şi prioritatea acordată copiilor prin continuarea reformei pe un palier superior, trecând de la accentul pe protecţia copilului aflat în dificultate la protecţia drepturilor tuturor copiilor.
Prezenta strategie subliniază rolul primordial al părinţilor şi al familiei în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, precum şi faptul că eforturile societăţii trebuie îndreptate în direcţia întăririi şi susţinerii familiei în asumarea responsabilităţilor faţă de copil. Totodată, se recunoaşte faptul că responsabilizarea familiei în spiritul actualului pachet legislativ în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului nu se poate realiza fără o abordare sistemică a problemelor cu care se confruntă copiii şi familiile acestora. Astfel, resursele trebuie căutate, pe rând, în familia extinsă, reţeaua socială a familiei (prieteni, vecini, apropiaţi), profesionişti care intervin la un moment dat in viaţa copilului (medic, educator, cadre didactice), comunitatea, prin intervenţia structurilor consultative, autorităţilor locale şi serviciilor sociale primare şi, în ultimă instanţă, în intervenţia specializată.
Prin implementarea acestei strategii se doreşte asigurarea creşterii calităţii vieţii copilului, urmărindu-se ca toate serviciile pentru copil, din oricare dintre domeniile de interes pentru acesta, să respecte standarde minime naţionale prevăzute prin reglementări legale, care să fie verificate în mod periodic într-un sistem competent, coerent şi unitar.
Prezenta Strategie propune soluţii concrete pentru problemele existente pornind de la identificarea resurselor necesare – materiale, umane, financiare – şi ajungând la monitorizarea utilizării acestora. Pe de altă parte, se subliniază importanţa tuturor instituţiilor care, prin activitatea lor, au legătură cu copiii, şi care trebuie să conştientizeze faptul că sunt deopotrivă responsabile pentru protejarea intereselor şi a drepturilor copiilor. Responsabilitatea implementării drepturilor copilului nu se poate limita la o singură instituţie, ci fiecare din acestea trebuie să considere copilul o prioritate în orice demers pe care-l efectuează.
Strategia asigură un cadru coerent pentru intervenţia instituţiilor responsabile şi promovează colaborarea între aceste instituţii, organizaţii neguvernamentale, profesionişti şi beneficiari, realizarea unor parteneriate reale, viabile şi eficiente.

CAPITOLUL II
Contextul elaborării strategiei

Premisele reformei în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului
La începutul anilor 90, activităţile desfăşurate în domeniul protecţiei copilului au avut ca scop îmbunătăţirea situaţiei moştenite din perioada anterioară, fiind vorba în special de schimbări calitative la nivelul serviciilor pentru copiii instituţionalizaţi. A urmat apoi o a doua perioadă caracterizată prin apariţia unor formule de parteneriat între instituţii publice de ocrotire şi structuri private. A treia etapă, începută în anul 1997, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, cu privire la regimul juridic al adopţiei şi respectiv a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, etapă continuată şi în prezent prin intrarea în vigoare a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi respectiv a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte dezinstituţionalizarea, ca fiind principalul scop al reformei iniţiate în acest domeniu.
Respectarea, promovarea şi exercitarea drepturilor copilului, astfel cum sunt acestea definite în documentele internaţionale ratificate de România, vor asigura o dezvoltare deplină şi armonioasă a personalităţii fiecărui copil. În lumina acestei perspective, protecţia copilului în România înseamnă realizarea unui echilibru între trei componente esenţiale: copilul, familia şi societatea. Asigurarea acestui echilibru trebuie reglementată, aplicată şi monitorizată în mod continuu de către stat, ca responsabilitate fundamentală a acestuia faţă de soarta tuturor cetăţenilor săi.
România a ratificat încă din 1990 Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, prin Legea nr. 18/1990. În cuprinsul art. 3 din acest document, se subliniază că „în toate deciziile care privesc copiii, întreprinse în instituţii de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau organele legislative, interesele copilului vor prevala”. Statul se obligă să asigure copilului protecţia şi cele necesare în vederea asigurării bunăstării sale, ţinând seama de drepturile şi obligaţiile părinţilor săi, reprezentanţilor săi legali sau ale altor persoane cărora acesta le-a fost încredinţat  şi, în acest scop, va lua toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare. „De asemenea, statul va veghea ca instituţiile, serviciile şi aşezămintele care răspund de protecţia şi îngrijirea copiilor să respecte standardele stabilite de autorităţile competente, în special cele referitoare la securitate şi sănătate, la calificarea personalului din instituţii, precum şi la asigurarea unei supravegheri competente”.
Strategia îşi propune şi continuarea reformei protecţiei speciale, punând accent pe diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor de prevenire şi a celor de protecţie a copilului separat de părinţi.
Având în vedere că drepturile copilului au rămas în fapt într-un con de umbră şi luând în considerare cu maximă responsabilitate recomandările Naţiunilor Unite pentru realizarea unei monitorizări a drepturilor copilului, prin întărirea capacităţii entităţilor specializate abilitate să intervină în acest domeniu, în acest sens, s-a considerat că este momentul oportun pentru începerea unei reforme reale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. În fapt, este prima strategie care se adresează tuturor drepturilor copilului.
La sfârşitul acestei perioade (1997 – 2004 )s-a constatat că oferta de servicii primare, la nivel comunitar, este practic inexistentă. Conform legii, acestea trebuiau să se dezvolte în cadrul sistemului de asistenţă socială, însă reţeaua de servicii specializate este încă insuficientă, iar capacitatea instituţiilor responsabile este redusă în ceea ce priveşte intervenţia în situaţia încălcării drepturilor copilului.
Anul 2004 este caracterizat de o schimbare radicală de atitudine, reflectată în intensificarea cooperării dintre sectoare şi a coordonării eforturilor în ameliorarea situaţiei copilului în România, schimbare care semnifică o maturizare a societăţii româneşti, în ansamblul ei. La acest fapt a contribuit din plin şi considerarea problematicii copiilor ca fiind o temă de interes naţional, în a cărei rezolvare trebuie implicate toate persoanele fizice sau juridice care au într-adevăr ceva de spus, dar mai ales au ceva de făcut în acest domeniu. Familia rămâne structura aptă şi responsabilă să servească cel mai bine la creşterea şi educarea copilului şi a transmiterii valorilor tradiţionale şi culturale. Atitudinea flexibilă, mobilitatea şi disponibilitatea noilor structuri centrale şi locale de a adapta permanent programele la dinamica nevoilor societăţii româneşti explică progresele înregistrate în acest domeniu, odată cu elaborarea şi trecerea rapidă la aplicarea în practică a strategiilor guvernamentale.
Pentru asigurarea unui cadru coerent şi unitar al promovării şi respectării drepturilor tuturor copiilor, s-a impus elaborarea unei legislaţii unitare care să abordeze problematica referitoare la copil şi la familie. Astfel, prin intrarea în vigoare, la începutul anului 2005, a pachetului legislativ din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului se urmăreşte simplificarea şi eficientizarea cadrului legal care defineşte creşterea şi dezvoltarea copiilor. Rezultatul aplicării acestui pachet legislativ prin procesul de implicare a tuturor factorilor interesaţi va fi dat de conştientizarea priorităţii pe care o reprezintă copiii. Viaţa, dezvoltarea şi bunăstarea copiilor acestei ţări este o responsabilitate a întregii societăţi.
Pachetul legislativ din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, adoptat de Parlamentul României, în luna iunie a anului 2004 cuprinde: Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român Pentru Adopţii, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie.
Printre actele juridice internaţionale care au stat la baza elaborării legislaţiei româneşti în domeniu, se numără, printre altele, următoarele:

• Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această convenţie, ratificată prin Legea nr. 30/1994;
• Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999;
• Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată;
• Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 470/2001;
• Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată  la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006;
• Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată prin Legea nr. 396/2002;
• Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, ratificată prin Legea nr. 100/1992;
• Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare  a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la Luxemburg la 20 mai 1980, ratificată prin Legea nr. 216/2003;
• Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000;
• Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind eliminarea muncii copilului, semnat la Geneva la 18 iunie 2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1156/2002;
• Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate, ratificată prin Legea nr. 140/1998;
• Convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate prin decretul nr. 83/1975;
• Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea , reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi al copiilor, precum şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migraţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002;
• Rezoluţia nr. 97/1996 a Consiliului Europei şi a reprezentanţilor guvernelor ţărilor membre în cadrul Consiliului privind Egalitatea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap;

                Prezenta strategie cuprinde obiectivele prioritare care garantează ameliorarea situaţiei copiilor din sistemul de protecţie specială, accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare, tratamentul corect şi echitabil al tuturor  copiilor în societatea noastră.
Constituind o revizuire a strategiei judeţene anterior adoptate, prin valorificarea experienţei şi a rezultatelor pozitive obţinute, până în prezent, actuala strategie judeţeană reprezintă cadrul legal de definire a acţiunilor şi măsurilor necesare în această materie, astfel încât punctele cheie ale politicii  în domeniul protecţiei copilului să prindă viaţă în judeţul Caraş-Severin. Elaborată în spiritul prevederilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale în domeniu, ratificate de România, această strategie ţine seama de particularităţile socio-economice ale României în general, precum şi de cele existente în această unitate administrativ-teritorială în special, cuprinzând obiective prioritare care garantează ameliorarea situaţiei copiilor din sistemul de protecţie specială, accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare, precum şi tratamentul corect şi echitabil al tuturor copiilor .

Situaţia actuală
Dintre ariile în care se implementează drepturi ale copiilor sunt:
a)  Dreptul copiilor la educaţie este garantat de Constituţia României. Accesul la învăţământul primar şi gimnazial este prevăzut de legea învăţământului şi este gratuit pentru toţi copiii din România. Cu toate că familiile sunt scutite de taxe şcolare pentru învăţământul obligatoriu, există însă o serie de cheltuieli obligatorii, legate de procesul de învăţământ, pe care nu toate familiile le pot acoperi, de exemplu: uniforme  pentru clasele I-IV sau la solicitarea unităţii de învăţământ, rechizite, inclusiv condiţionarea achiziţionării altor manuale alternative decât cele puse la dispoziţie de unitatea de învăţământ şi preţul mult prea mare al unora dintre acestea, transport etc. Totodată, există deficienţe în a susţine participarea elevilor din mediul rural la învăţământul secundar şi superior prin diferite programe sociale. Încă trebuie promovată o participare şcolară, la parametri normali, a copiilor din comunităţile de romi şi de oferirea unei educaţii de calitate. Pentru copiii şcolari care au dificultăţi în exercitarea dreptului la educaţie, mai ales a celor din mediu rural, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dezvoltat programe naţionale pentru facilitarea accesului în şcoli, constând în asigurarea gratuităţii pentru transport şi oferirea de hrană şi rechizite. Cu toate acestea, în anul şcolar  2005/2006 rata abandonului şcolar a fost de 3,3%. Rata abandonului şcolar, pe tipuri de învăţământ este: 2,7% – în învăţământul primar, 3,8% – în învăţământul gimnazial, 2,7% – în învăţământul liceal, 7,9% – în învăţământul profesional, 20,2% – în învăţământul postliceal.
În judeţul Caraş-Severin, funcţionează mai multe şcoli în care există clase cu predare  în limba minorităţilor naţionale: 4 şcoli (clasele I – VIII) în care există clase cu predare limba germană, 2 licee în care există clase cu predare în limba germană, 5 şcoli (clase I – VIII) în care sunt clase cu predare în limba cehă, 1 şcoală (clasele I – VIII) – 1 clasă cu predare în limba croată, 1 liceu bilingv pentru limba croată, 1 şcoală (clasele I – VIII) cu o clasă cu  predare în limba maghiară. Mai există 3 clase cu predare în limba ucraineană, iar în patru localităţi există şcoli cu predare în limba sârbă.
Educaţia timpurie reprezintă un domeniu-cheie în ceea ce priveşte incluziunea socială şi dezvoltarea umană, contribuind semnificativ la reducerea ratei abandonului. Părinţii sunt principalii responsabili de educaţia timpurie a copilului, însă există încă o lipsă relativ acută de educare parentală a părinţilor şi derularea de programe de educare timpurie în sistemul formal.
b)  Dreptul la sănătate este recunoscut de legislaţia în vigoare, toţi copiii până la vârsta de 18 ani având calitatea de asigurat fără plata contribuţiei în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Această calitate le conferă dreptul de a beneficia de asistenţă medicală profilactică şi curativă în condiţiile prevederilor actelor normative care reglementează materia asigurărilor sociale de sănătate.
Ultimii ani au adus în atenţia opiniei publice problema procurării medicamentelor gratuite şi compensate, situaţie care afectează în egală măsură populaţia de copii şi cea de adulţi şi vârstnici, precum şi copiii aflaţi în evidenţa sistemului de protecţie. Totodată, continuă să existe probleme legate de procurarea protezelor şi ortezelor pentru copiii cu dizabilităţi, precum şi de plata unor operaţii complexe în ţară şi în străinătate.
c)  Având în vedere că odihna şi socializarea reprezintă drepturi fundamentale ale copiilor, sunt avute în vedere taberele şcolare, organizarea de activităţi sportive şi culturale, frecventarea şi practicarea de diverse activităţi extra şcolare. În judeţul Caraş-Severin, în anul 2006, funcţionau un număr de 10 tabere pentru tineret.
În relaţie cu dreptul la odihnă se pune deseori şi problema încărcăturii programelor şcolare şi a temelor pentru acasă.
d)  Dreptul copilului la protecţie împotriva violenţei, abuzului, neglijării şi exploatării, inclusiv, abuz şi exploatarea sexuală, exploatare economică şi forme grave de muncă a copilului, folosirea ilicită şi traficul de stupefiante şi substanţe psihotrope, răpirea, vânzarea şi traficul de copii  (art.19, 32, 33, 34, 35 şi 36 din Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturilor copilului). Preocupările statelor pentru combaterea acestuia au căpătat amploare în ultimii ani. În anul 2008, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin au fost sesizate un număr de 10 cazuri de exploatare prin muncă şi 2 cazuri de copii – victime ale unor infracţiuni la viaţa sexuală. Tot în anul 2008, a fost primit un număr de 4 sesizări pentru repatrierea copiilor aflaţi pe teritoriul altor state. În urma demersurilor începute în anul 2007, în 2008 a fost repatriat un copil, aflat pe teritoriul altui stat.
Conform Legii nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, toate direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului trebuie să-şi înfiinţeze telefonul copilului pentru sesizarea cazurilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului. Astfel, în judeţul Caraş-Severin, din anul 2006, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, a luat fiinţă Serviciul de Urgenţă, în cadrul căruia funcţionează şi Telefonul copilului (983), compartiment de specialitate care asigură asistenţă şi sprijin copiilor aflaţi în situaţie de risc, în urma sesizărilor primite.              
Comparativ cu anul 2006, numărul sesizărilor din anul 2007 s-a diminuat, însă s-a constatat o relativă majorare în cursul anului 2008, situaţia fiind prezentată în tabelul de mai jos, împreună cu numărul măsurilor plasamentelor în regim de urgenţă, luate în anii de când a fost înfiinţat Serviciul de Urgenţă:

e)  Dreptul la protecţie împotriva torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradante pentru copiii care săvârşesc fapte penale, precum şi dreptul la protecţie al copiilor privaţi de libertate. Referitor la copiii delincvenţi, în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, a fost înregistrat, în anul 2007, un număr de 11 cazuri de furt, iar în anul 2008, a fost înregistrat un număr de 16 cazuri de copii care au comis fapte penale şi pentru care nu răspund penal. Pentru aceşti copii a fost luată măsura de protecţie specială a supravegherii specializate.
f)  Reglementarea dreptului la identitate în legislaţia românească a presupus şi presupune în continuare intervenţia unor multiplii factori, precum şi modificarea unor acte normative din diferite domenii de activitate (actele de stare civilă, evidenţă, domiciliu, reşedinţă şi actele de identitate, protecţia şi promovarea drepturilor copilului); Mai exact, apreciem că două dintre aspectele care ar trebui reglementate sunt: stabilirea unei identităţi provizorii pentru copilul părăsit/găsit/fără identitate, precum şi monitorizarea copiilor fără identitate reveniţi în familie direct din unităţile sanitare.
                g)  Dreptul copilului de a nu fi separat de părinţi decât în situaţiile în care separarea este în interesul superior al acestuia. La sfârşitul anului 2006, un număr de 1556 de copii erau beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţia copilului, la nivelul judeţului judeţul Caraş-Severin, după cum urmează: 561 de copii beneficiau de protecţie specială în familia extinsă, 336 de copii beneficiau de îngrijire în centre de plasament publice, 78 de copii beneficiau de îngrijire în centre private şi 581 de copii beneficiau de protecţie specială în familii substitutive  (asistenţi maternali profesionişti, alte persoane/familii).
                Din analiza datelor şi evidenţelor existente la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Protecţia Copilului Caraş-Severin rezultă faptul că, în perioada anilor 2000 – 2006, numărul copiilor protejaţi în centrele de plasament publice a scăzut de la 645 copii la 336 copii, iar numărul copiilor protejaţi la asistenţi maternali a crescut de la  124 la 530 de copii.
                În ceea ce priveşte serviciile de protecţie specială a copiilor separaţi de părinţi, la sfârşitul anului 2006, precizăm că, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, funcţionau 9 centre de plasament publice şi 4 centre de plasament private. Centrele de plasament publice cuprindeau: 6 complexe de servicii sociale, 1 centru de primire în regim de urgenţă a copilului, 1 centru de plasament de tip familial şi un centru de îngrijire şi asistenţă. De asemenea, unităţile rezidenţiale private ofereau servicii de specialitate prin intermediul unui centru de plasament de tip clasic şi respectiv 4 centre de plasament de tip familial.
                Închiderea instituţiilor de tip clasic şi sprijinirea copiilor pentru a fi menţinuţi în îngrijirea propriilor familii au fost susţinute de crearea, dezvoltarea şi diversificarea serviciilor alternative, un accent deosebit punându-se pe serviciile comunitare. Astfel, la sfârşitul anului 2006, funcţionau  nu mai puţin de 4 servicii alternative:  1 centru maternal, 1 serviciu de consiliere şi sprijin pentru părinţi, servicii de monitorizare, 1 serviciu pentru reintegrarea şi integrarea copilului în familie, 1 serviciu pentru sprijinirea copilului în exercitarea drepturilor sale, inclusiv a dreptului la exprimarea liberă a opiniei.
                Noua lege permite ocrotirea tinerilor peste 18 ani în sistemul de protecţie specială, indiferent dacă îşi continuă studiile sau nu, pentru o perioadă de 2 ani. În consecinţă, adolescenţii şi tinerii din sistemul de protecţie specială, mai ales cei din serviciile rezidenţiale, constituie un grup care necesită în continuare o atenţie sporită, cu precădere în ceea ce priveşte dezvoltarea şi întărirea colaborării inter-instituţionale pentru integrarea lor socio-profesională.
                În cursul anului 2006, un număr de 30 de copii au fost părăsiţi în unităţile sanitare, dintre care, în acelaşi an, 28 au ajuns prin dispoziţia directorului executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin în familii substitutive (asistent maternal profesionist) şi 2 au fost protejaţi în centre de plasament publice.
                În prezent, datorită integrării politicilor de protecţie a copilului în cadrul politicilor familiale şi de asistenţă socială, situaţie reflectată în noua legislaţie şi în structurile administrative, planul de servicii/planul individualizat de protecţie prevede atât serviciile necesare copilului şi familiei sale, cât şi prestaţiile legale de care familia cu copii poate să beneficieze. Acestea din urmă constau, în principal, în alocaţia pentru copiii nou născuţi, alocaţia de stat, alocaţia familială complementară, alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, alocaţia de plasament a copilului din sistemul de protecţie specială, indemnizaţia de creştere a copilului sub 2 ani. Încă există copii care nu beneficiază de aceste drepturi, deoarece părinţii lor nu le solicită pentru că nu le cunosc.
                h) Dreptul copiilor cu handicap fizic şi mental de a beneficia de condiţii de viaţă normale şi decente care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa colectivităţii. În vederea asigurării premiselor exercitării acestui drept în condiţii optime, autorităţile competente au luat o serie de măsuri menite să pună în practică, de o manieră efectivă, legislaţia specifică în acest domeniu. Astfel, la sfârşitul anului 2007, din totalul de 1460 copii încadraţi într-un grad de handicap aflaţi în evidenţa serviciului de evaluare complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, 825 de copii erau încadraţi în gradul grav, 453 de copii erau încadraţi în gradul accentuat, iar 182 de copii erau încadraţi în gradul mediu. Dintre aceştia, 980 din totalul de copii încadraţi într-un grad de handicap locuiesc în mediu urban, iar 480 de copii din cei încadraţi într-un grad de handicap locuiesc în mediul rural. Procentual, numărul copiilor cu nevoi speciale din mediul urban era de 67,12%, iar cel al copiilor din mediul rural era de 32,88%. Dintre datele Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin rezultă că 87 de copii au fost orientaţi către o formă de învăţământ special, 45 de copii au fost orientaţi către centre de recuperare, pentru un număr de 38 de copii s-au instituit programe de sprijin şi de şcolarizare la domiciliu. Dintre copiii încadraţi în gradul grav de handicap, 92 sunt infectaţi cu HIV/bolnavi SIDA, fiind în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Serviciul de Evaluare Complexă.
                Implementarea Strategiei, inclusiv întărirea capacităţii instituţionale va conduce la o monitorizare corespunzătoare a respectării drepturilor copilului în societatea românească şi respectiv la luarea unor măsuri concrete de promovare şi respectare a acestor drepturi, atât de către familie şi persoanele fizice, cât şi de către instituţii şi autorităţi.

CAPITOLUL III
Principiile implementării prezentei strategii

La baza prezentei strategii stau următoarele principii:
1. Promovarea şi respectarea interesului superior al copilului
Acesta este principiul primordial şi de aceea el trebuie să stea la baza tuturor acţiunilor care îl privesc pe copil, înţeles ca persoană cu drepturi li responsabilităţi, căruia i se acordă prioritatea cuvenită în toate aspectele vieţii sale, de către părinţi, reprezentanţii legali, precum şi alte persoane fizice sau juridice cu care interacţionează.
2. Universalitatea, nediscriminarea  şi egalitatea de şanse
Prezenta strategie asigură respectarea şi promovarea drepturilor tuturor copiilor prevăzute în Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, de opinie politică ori de alte opinii, naţionalitate, apartenenţă etnică sau de origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, statutul la naştere ori de statutul dobândit, de orientarea sexuală, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale reprezentanţilor săi legali. Respectarea acestui principiu asigură tuturor copiilor oportunităţi şi drepturi egale.
3. Primordialitatea responsabilităţii părinţilor
Prin confirmarea acesteia se doreşte schimbarea accentului de pe responsabilitate statului paternalist pe aceea a familiei, cu precădere a părinţilor, titulari de drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor.
4. Abordarea sistemică, subsidiaritatea şi solidaritatea
Statul intervine atunci când resursele familiei şi comunitare nu au mai satisfăcut sau au satisfăcut insuficient nevoile copilului. Sistemul de protecţie funcţionează descentralizat la nivelul judeţului, strategia continuând întărirea capacităţii instituţionale atât a direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului aflate în subordinea consiliului judeţean, aflate în subordinea consiliilor locale, cât şi a serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul municipiilor şi oraşelor şi a persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială de la nivelul comunelor.
5. Intervenţia intersectorială şi interdisciplinară
Abordarea problematicii drepturilor copilului se realizează prin colaborarea şi coordonarea intervenţiilor tuturor factorilor responsabili, în contextul integrării acestei probleme în politicile sociale, familiale, educaţionale, de sănătate şi altele.
6. Promovarea parteneriatului
În toate tipurile de activităţi, prezenta strategie promovează realizarea de parteneriate între instituţii şi profesionişti, între profesionişti şi beneficiari. Acest fapt presupune participarea, cu scopul permanent de a apăra drepturile copilului, a tuturor factorilor care acţionează direct sau indirect în acest domeniu.
7. Asigurarea transparenţei, participării şi consultării
Prezenta strategie este rezultatul unui larg proces de consultare, în mod transparent şi consecvent, cu toţi actorii sociali relevanţi, inclusiv cu membrii societăţii civile. Implementarea sa se va realiza, de asemenea, în mod transparent, printr-o politică activă de informare şi participare a societăţii civile alături de instituţiile guvernamentale, în vederea realizării obiectivelor. Totodată, principiul transparenţei va fi prezent şi în procesul de utilizare a fondurilor.
8. Asigurarea stabilităţii, continuităţii şi complementarităţii
Copilul are nevoie un mediu familial stabil, iar serviciile oferite pentru el şi familia sa trebuie gândite astfel încât să se asigure continuitatea şi complementaritatea, respectiv serviciile trebuie să fie oferite în orice moment al vieţii lui, precum şi să acopere diversitatea nevoilor sale specifice. Acelaşi lucru trebuie să fie valabil şi pentru copilul separat de părinţii lui, iar profesioniştii trebuie să aibă în vedere găsirea de soluţii cu caracter de permanenţă.

CAPITOLUL IV
Grupurile ţintă

Această strategie vizează toţi copiii de pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, urmărindu-se realizarea cât mai plenară a drepturilor copiilor şi conştientizarea primordialităţii acestora în toate acţiunile societăţii. De aceea se urmăreşte reglementarea aspectelor care ţin de drepturile copiilor în general, dar şi de egalizarea şanselor pentru realizarea acestor drepturi  pentru grupurile vulnerabile de copii şi tineri care necesită o atenţie sporită. În aplicarea prezentei strategii vor fi vizate următoarele grupuri ţintă:

• Copiii aflaţi în risc de separare de părinţi. Din acest grup fac parte şi copiii din familiile aflate în situaţii de criză (calamităţi naturale, lipsa unei locuinţe, pierderea veniturilor) pentru care modalitatea de intervenţie trebuie să fie rapidă. Pentru aceşti copii, planul de servicii  va trebui să cuprindă şi măsuri imediate, de natură să susţină familia până la punerea în drepturi şi ieşirea din situaţia care a generat criza.
• Copiii separaţi de părinţi. Pentru copiii aflaţi în plasament la o persoană sau o familie, la asistent maternal profesionist sau într-un serviciu de tip rezidenţial, planul individualizat de protecţie trebuie să aibă drept finalitate o soluţie cu caracter permanent: reintegrarea în familie, adopţia naţională sau integrarea socio-profesională.

Copiii separaţi de părinţi sunt şi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Pentru unii dintre aceştia, situaţia separării de părinţi este cu atât mai gravă cu cât sunt  lăsaţi în grija unor membri ai familiei extinse sau a unor cunoştinţe de familie, nenominalizate ca reprezentanţi legali ai copiilor, fapt care conduce la imposibilitatea, pentru aceşti copii, de a beneficia de drepturile care li se cuvin, potrivit legii, sau de intrarea lor, ca unică alternativă, în sistemul de protecţie specială

• Copiii părăsiţi în unităţi sanitare. Pentru copiii nou-născuţi sănătoşi sau cu diferite dizabilităţi, dar şi pentru copii de vârste diferite, părăsiţi în unităţile sanitare, trebuie să se dispună plasamentul în regim de urgenţă în termen de 6 zile de la constatarea părăsirii, dacă starea de sănătate o permite.
• Tinerii beneficiari ai unei măsuri de protecţie. Tânărul care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie  specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă, de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sociale.
• Copiii abuzaţi, neglijaţi sau supuşi exploatării. Abuzul, neglijarea şi exploatarea sunt forme de rele tratamente produse de către părinţi sau de orice altă persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu copilul, care produc vătămare acută sau potenţială asupra sănătăţii acestuia şi îi pun în pericol viaţa, dezvoltarea şi demnitatea. În această categorie sunt incluşi şi copiii traficaţi, exploataţi prin muncă, exploataţi sexual în scopuri comerciale, copiii expuşi migraţiei ilegale, copiii neacompaniaţi aflaţi pe teritoriul altor state, copii repatriaţi, copii refugiaţi.

        Copiii străzii sunt incluşi, de asemenea în această categorie, sunt copii care trăiesc               şi/sau muncesc pe stradă, împreună sau nu cu familia lor.

• Copiii delincvenţi (copiii în conflict cu legea). Din acest grup fac parte atât copiii care au săvârşit o faptă penală, dar nu răspund penal, cât şi cei care răspund penal.
• Copiii cu dizabilităţi, infectaţi cu HIV/bolnavi SIDA şi cu boli cronice grave. Din acest grup fac parte copiii încadraţi într-un grad de handicap, copiii din învăţământul special şi cei integraţi în învăţământul de masă, copiii infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, precum şi cei cu boli cronice grave (cancer).
• Copiii cu tulburări de comportament. Acest grup de copii se află la risc de a fi separaţi din familie şi, uneori, de a fi integraţi în învăţământul special.
• Copiii aparţinând minorităţilor etnice, acordându-se în special o atenţie sporită copiilor din comunitatea rromă.

                Strategia se adresează şi părinţilor, atât în calitate de beneficiari direcţi ai serviciilor sociale, alături de copii, cât şi în vederea responsabilizării lor în creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii. Totodată, strategia are în vedere profesioniştii care interacţionează cu copiii, precum şi comunitatea locală.

CAPITOLUL V
Instituţiile responsabile cu implementarea prezentei strategii

                Strategia prezentă se aplică prin coordonarea eforturilor acelor instituţii responsabile şi persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, rolul coordonării şi monitorizării revenindu-i Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, la nivel central, respectiv Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, la nivel judeţean. Un accent deosebit se pune pe colaborarea dintre instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, cu respectarea deopotrivă a descentralizării şi subsidiarităţii.
Totodată, se subliniază că instituţiile publice sunt responsabile în aplicarea Strategiei prezente şi, în consecinţă, vor fi monitorizate şi vor răspunde în acest sens. Acest lucru nu exclude ci, dimpotrivă, presupune urmărirea consecventă a întăririi rolului primordial al părinţilor, precum şi stabilirea de parteneriate durabile cu reprezentanţii societăţii civile.
A. Autorităţile administraţiei publice locale – judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale – au obligaţia de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.
La nivelul autorităţilor deliberative:
Consiliul local
Conform art. 36  din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte în condiţiile legii în toate problemele de interes local, iar printre atribuţiile sale se numără: aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local; aprobarea strategiilor privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale; hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii; asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială.
Serviciile publice de asistenţă socială
Serviciile publice de asistenţă socială sunt organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor de către consiliile municipale şi orăşeneşti, în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit prevederilor Legii nr. 47/200  privind sistemul naţional de asistenţă socială. La nivelul consiliilor locale comunale, în raport cu problematica socială din unitatea administrativ-teritorială respectivă, sunt angajate persoane cu atribuţii de asistenţă socială. Serviciile publice de asistenţă socială, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, iau măsuri şi desfăşoară activităţi de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Acestea au responsabilitatea creării, menţinerii şi dezvoltării serviciilor sociale cu caracter primar, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de a menţine funcţionalitatea socială a persoanei, urmărind reinserţia în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar.
Comisia pentru Protecţia Copilului
Comisia pentru Protecţia Copilului funcţionează în subordinea consiliului judeţean ca organ de specialitate al acestuia, fără personalitate juridică. Aceasta desfăşoară o activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Preşedintele comisiei este secretarul general al judeţului, respectiv secretarul sectorului municipiului Bucureşti.

La nivelul autorităţilor executive:

Preşedintele consiliului judeţean
Potrivit prevederilor art. 102 din Legea administraţiei publice locale nr. 21 /2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene.
Potrivit prevederilor art. 104 alin. (6) lit.  e)  din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele consiliului judeţean coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean, înfiinţate de către consiliul judeţean şi subordonate acestuia.
De asemenea, potrivit art. 91 alin. (5), lit. d)  din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele consiliului judeţean acordă consultanţă în domeniile specifice, în condiţiile legii, unităţilor administrativ teritoriale din judeţ la cererea acestora.
Secretarul  judeţului
Potrivit prevederilor art.5 alin. (1) din Hotărârea nr.1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, secretarul judeţului/al sectorului municipiului Bucureşti este preşedintele Comisiei pentru Protecţia Copilului.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean. Rolul acestei instituţii este de asigura la nivel judeţean aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie şi are responsabilitatea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale specializate, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de a menţine funcţionalitatea socială a persoanei, urmărind reinserţia în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar.
Primarul
În Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede la art.61 că primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică şi asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.
Primarul conduce serviciile publice locale şi potrivit prevederilor art. 8 acesta îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil, coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local, ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă, ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Codul Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd responsabilităţi sporite în sarcina primarului, acesta fiind obligat să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale copilului din comunitatea în care este ales.

CAPITOLUL VI
Partenerii în implementarea strategiei

                Pentru modernizarea şi susţinerea reformei sistemului de protecţie şi promovare a drepturilor copilului, o cerinţă importantă este aceea a implicării unui număr cât mai mare de parteneri la nivel naţional, regional, judeţean şi local, care să împărtăşească aceleaşi principii şi valori în activităţile desfăşurate pentru bunăstarea copilului.
Principalii parteneri în implementarea Strategiei prezente sunt reprezentanţii societăţii civile, prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale, ai universităţilor şi ai altor instituţii de învăţământ, respectiv institute de cercetare, precum şi biserica. Se urmăreşte realizarea unui dialog pe bază permanentă cu federaţiile din domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, care s-au dovedit un interlocutor serios şi eficient pentru consultarea organizaţiilor neguvernamentale, pentru primirea de sesizări şi recomandări din partea acestora, însumând opinii similare sau convergente şi reprezentând totodată o „voce” puternică în acest domeniu.

CAPITOLUL VII
Domeniile principale de interes şi direcţiile de acţiune

Operaţionalizarea prezentei strategii constă în determinarea domeniilor sale principale de interes şi a direcţiilor aferente de acţiune.
Domeniu principal de interes: Protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

• responsabilizarea familiei pentru creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii;
• promovarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor civile ale copiilor;
• creşterea accesului la serviciile de sănătate şi adaptarea serviciilor medicale şi de promovare a sănătăţii la nevoile copiilor;
• realizarea unui acces egal la educaţie pentru toţi copiii;
• respectarea dreptului copilului la odihnă şi promovarea activităţilor recreative şi culturale;
• monitorizarea drepturilor copilului;
• respectarea dreptului copilului la protecţie, prin intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională, împotriva abuzului, neglijării şi exploatării;
• promovarea formării profesionale;

Subdomeniu de interes: prevenirea separării copilului de părinţi şi protecţia specială a copilului separat de părinţi:

• responsabilizarea comunităţilor locale pentru prevenirea separării copilului de părinţi şi în susţinerea familiilor pentru creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii;
• continuarea reformei serviciilor pentru copil şi familie;
• protecţia unor grupuri vulnerabile de copii şi tineri care necesită o atenţie specială (copiii străzii, copiii delincvenţi, copii cu dizabilităţi, tineri care urmează să părăsească sistemul de protecţie).

                Direcţiile de acţiune anterior enunţate sunt detaliate în termeni de obiective operaţionale, activităţi, responsabili, parteneri, termene limită şi indicatori în Planul Operaţional 2009-2013 pentru implementarea Strategiei Judeţene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, care este parte integrantă a Strategiei.
Activităţile prevăzute în Planul Operaţional aduc modificări, detaliază şi/sau sunt complementare celor care se realizează în mod permanent, la nivel central şi local, în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

CAPITOLUL VIII
Rezultate aşteptate

A. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului :

a) existenţa unui sistem de monitorizare a respectării drepturilor copilului;
b) diversificarea modalităţilor de informare a publicului larg privind respectarea drepturilor copilului;
c) întărirea capacităţilor parentale, prin asumarea responsabilităţilor faţă de creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii;
d) crearea unui mecanism legal de (re)stabilire rapidă a identităţii, pentru copiii cărora li s-a încălcat acest drept;
e) creşterea nivelului de implicare a copiilor în luarea deciziilor care îi privesc atât în familie, cât şi în societate, precum şi în sesizarea încălcării drepturilor lor;
f) creşterea numărului de copii cu handicap care au accesat servicii de recuperare/reabilitare şi creşterea calităţii serviciilor pentru copiii cu handicap în instituţii;
g) reducerea numărului de copii neşcolarizaţi şi care au abandonat şcoala pe motive socio-economice;
h) creşterea numărului de copii ce dizabilităţi integraţi în învăţământul de masă;
i) creşterea capacităţii copiilor de a lua decizii cu privire la orientarea şcolară şi profesională ;
j) diversificarea şi adaptarea modalităţilor de petrecere a timpului liber pentru copii;
k) direcţionarea educaţiei către dezvoltarea la potenţial maxim a personalităţii copilului, a talentelor şi abilităţilor sale fizice şi mentale;
l) crearea şi dezvoltarea unui sistem unitar si coerent de prevenire, semnalare, sesizare şi intervenţie în cazurile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului ;

B. prevenirea separări copilului de părinţi şi protecţia specială a copilului separat de părinţi :

a) creşterea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale în asumarea problematicii copiilor din punct de vedere financiar ;
b) creşterea numărului de centre de zi şi alte servicii de prevenire a separării copilului de părinţi, servicii de sprijin a părinţilor, înfiinţate la nivelul comunităţilor locale ;
c) creşterea numărului de servicii rezidenţiale pe model familial, concomitent cu scăderea instituţiilor de tip clasic ;
d) scăderea numărului de copii părăsiţi în unităţile sanitare ;
e) dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de tip familial ;
f) scăderea duratei de şedere a copiilor în sistemul de protecţie specială ;
               

CAPITOLUL IX
Oportunităţi şi constrângeri

• Oportunităţi:
• conştientizarea, de către publicul larg şi de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, a necesităţii îmbunătăţirii sistemului de protecţie a copilului;
• sprijinul oferit de organisme neguvernamentale;
• experienţa acumulată până în prezent în domeniul inovării şi creării de modele ale serviciilor pentru copii, în sectorul public şi cel privat;
• existenţa cadrului legislativ;
• existenţa precizărilor clare în legislaţie privind responsabilizarea comunităţilor locale în luarea măsurilor pentru înfiinţarea serviciilor sociale de proximitate pentru copil şi familie;
• unificarea problematicii copilului şi familiei la nivelul judeţului Caraş-Severin;
• existenţa standardelor minime obligatorii pentru serviciile de prevenire a separării copilului de familie şi pentru serviciile de protecţie specială a copilului separat de părinţi.

• Constrângeri
  • resursele umane şi spaţiu insuficiente pentru aplicarea standardelor de calitate;
  • resursele umane şi materiale insuficiente pentru activitatea de prevenţie;
  • lipsa serviciilor sociale comunitare pentru copil şi familie necesare susţinerii familiilor aflate în criză în vederea prevenirii separării copilului de familia sa;
  • lipsa reţelei de voluntari;
  • neclaritate legislativă şi insuficienta pregătire a personalului de specialitate în domeniul managementului de caz;
  • rezistenţa la schimbare a personalului preluat din vechile instituţii de ocrotire;
  • lipsa unui sistem coerent de formare profesională continuă şi slaba ofertă există pe piaţă în acest domeniu;
  • incapacitatea consiliilor locale de a face plăţi în mod constant şi integral către beneficiari.

CAPITOLUL X
Evaluarea şi monitorizarea prezentei strategii

Monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei prezente constă, în principal, în verificarea atingerii obiectivelor operaţionale.
Evaluarea se va realiza în mod periodic, anual incluzând atât o componentă internă, cât şi una externă. Evaluarea internă va fi efectuată de către persoane desemnate din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin. Evaluarea externă se va realiza la încheierea perioadelor de implementare ale planurilor operaţionale. Evaluarea externă va cuprinde şi elemente de impact şi recomandări pe de o parte pentru reajustarea activităţilor, iar pe de altă parte pentru realizarea strategiilor viitoare din acest domeniu.
La încheierea etapelor consemnate prin planurile operaţionale se va lua în considerare revizuirea per ansamblu a Strategiei.
Monitorizarea se va realiza în mod sistematic şi complex, de către persoane desemnate din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.
În sprijinul măsurării indicatorilor din Planul Operaţional şi al rezultatelor aşteptate ale implementării strategiei se va utiliza sistemul naţional de monitorizare a protecţiei copilului  CMTIS, precum şi alte mijloace de monitorizare.

PLANUL OPERAŢIONAL
Pentru implementarea strategiei judeţene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2009 – 2013

• Domeniu principal de interes: Protecţia şi promovarea drepturilor copilului

• Responsabilizarea familiei pentru creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii

Rezultate:

• Diversificarea modalităţilor de informare a publicului larg privind respectarea drepturilor copilului şi promovarea unui atitudini proactive în activităţile de diseminare;
• Întărirea capacităţii parentale prin asumarea responsabilităţilor faţă de creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii.

• Promovarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor civile ale copiilor

Rezultate:

• Creşterea nivelului de implicare a copiilor în luarea deciziilor care îl privesc, atât în familie, cât şi în societate, în general, precum şi în sesizarea încălcării drepturilor lor.

                  3.  Creşterea accesului la serviciile de sănătate şi adaptarea serviciilor medicale şi de promovare a sănătăţii la nevoile copiilor

Rezultate:

• Realizarea unui sistem eficient de promovare şi ocrotire a sănătăţii copiilor şi a familiilor acestora;
• Creşterea procentului de copii cu handicap care au accesat servicii de recuperare / reabilitare şi creştere a calităţii serviciilor pentru copii cu handicap din instituţii.

                4. Realizarea unui acces egal la educaţie, inclusiv la educaţia timpurie, pentru toţi copiii

Rezultate:

• Reducerea numărului de copii neşcolarizaţi şi care au abandonat şcoala pe motive socioeconomice;
• Creşterea capacităţii copiilor/tinerilor de a lua decizii cu privire la orientarea şcolară şi profesională şi dezvoltarea unei cariere corespunzătoare calităţilor şi preferinţelor exprimate de aceştia.

                  5. Respectarea dreptului copilului la odihnă şi promovarea activităţilor recreative şi culturale

Rezultate:

• Diversificarea şi adaptarea modalităţilor de petrecere a timpului liber pentru copii;
• Direcţionarea educaţiei, în special a celei timpurii, către dezvoltarea la potenţial maxim a personalităţii copilului, a talentelor şi abilităţilor sale fizice şi mentale.

                6. Monitorizarea drepturilor copilului

Rezultate:

• Creşterea compatibilităţii informaţiilor şi experienţei judeţului Caraş-Severin în domeniul protecţiei speciale a copiilor în raport cu alte judeţe din ţară.

                                  
                7. Respectarea dreptului copilului la protecţie, prin intervenţie multidisciplinară şi interinstituţionale, împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricăror forme de violenţă

Rezultate:

• Crearea şi dezvoltarea unui sistem unitar, coerent şi comprehensiv de prevenire, semnalare/sesizare şi intervenţie în cazurile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, inclusiv exploatare sexuală în scop comercial, exploatare prin muncă, trafic de copii, migraţiune ilegală, violenţă în familie şi alte forme de violenţă asupra copilului.

                  8. Promovarea formării profesionale

Rezultate:

• Existenţa unui sistem judeţean coerent de formare iniţială şi continuă în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului şi a profesioniştilor care interacţionează cu copilul.

  B. Subdomeniu de interes: prevenirea separării copilului de părinţi şi protecţia specială a copilului separat de părinţi                 9. Responsabilizarea comunităţilor locale pentru prevenirea separării copilului de părinţi şi susţinerea familiilor pentru creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii

Rezultate:

• creşterea numărului de centre de zi şi alte servicii de prevenire a separării copilului de părinţi, de sprijin al familiilor, înfiinţate la nivelul comunităţilor locale, în vederea apropierii serviciilor de beneficiari

                  10. Continuarea reformei serviciilor sociale pentru copil şi familie

Rezultate:

• Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de tip familial

                  11. Protecţia grupurilor de copii şi tineri care necesită o atenţie specială (copiii străzii, copiii delincvenţi, copiii cu handicap, HIV/SIDA şi boli cronice grave/terminale, tinerii care urmează să părăsească sistemul de protecţie)

  
Rezultate:

• creşterea numărului de servicii specializate pentru copiii separaţi de părinţi care necesită o atenţie specială (copiii străzii, copiii delincvenţi, copiii cu handicap, HIV/SIDA şi boli cronice grave/terminale, tinerii care urmează să părăsească sistemul de protecţie)